Unul dintre eroii literari ai tinereții mele a fost Graham Greene, care a mărturisit că a devenit scriitor pentru a se răzbuna pe un agresor din școala primară. Decizia lui de a include asasini, trădători sau pierzători numiți la fel în toate romanele a fost o formă de răzbunare. Experiența sa cu agresorul l-a determinat să ia în considerare sinuciderea, deși a evitat moartea de mai multe ori prin noroc. Greene a fost chiar dus la un psihanalist din cauza acestor tendințe autodistructive și a viselor erotice recurente.

Nu găsesc un început potrivit pentru cronică

O Cameră Numai a Sa: Virginia Woolf și Feminismul

Cartea “O Cameră Numai a Sa” de Virginia Woolf (tradusă recent) a generat interpretări conform cărora autoarea ar fi fost o feministă ferventă. Cu toate acestea, lucrurile sunt mai nuanțate. Woolf a scris o serie de romane valoroase – nu ușor de citit, dar asta e un semn bun – luptându-se constant cu o boală, care îi oferea momente de relativă bunăstare, dar și multe perioade de deznădejde și depresie. Instabilitatea a dus la sinuciderea ei în 1941, aruncându-se în râul Ouse.

Uneori nu-mi dau seama că am plecat până când mă intorc. Pentru a pleca nu e nevoie să deschizi ușa, nici să cobori scările, nici măcar să te miști de pe canapea. Rămâi nemișcat, cu privirea pierdută undeva, și dispari.

Beatrice Alemagna, într-o expoziție a operei sale, la Bologna, pe 6 martie 2023. Roberto Serra (Iguana Press/Getty Images)

Lumea artei este scena romanului 'Desfile' de Rachel Cusk.

Rachel Cusk (Saskatoon, Canada, 58 de ani) și-a petrecut copilăria în Los Angeles și s-a mutat în Anglia, de unde era familia ei, pentru a studia Literatură engleză la Oxford. Trebuie să fie singular să schimbi orizontul, dar nu și limba, și să ai posibilitatea de a aprecia texturile limbii în timpul acestei mișcări.

În eseul „Fucked Feminist Fans. Originile #MeToo din cultura pop muzicală” (Dos Bigotes), doctorul în jurnalism Leyre Marinas studiază și revendică fenomenul „groupies”.

Rareori zâmbeşte, doar schiţează un zâmbet. Pare chiar morocănos. Poate fi vorba de melancolie, insomnie sau de sentimentul de a fi copleşit sau chiar neînţeles printre laude şi felicitări. Uneori, este văzut purtând un pardesiu, o şapcă postbelică şi ochelari demni de un funcţionar, adaptat unei existenţe gri.

În pardesiu apare adesea într-o postură clasică: lângă celebrul pod otoman peste râul Drina, locul unde se desfăşoară acţiunea celui mai faimos roman al său, „Un pod peste Drina”.

Geniul nu vine cu manual de instrucțiuni, iar cel al lui Pere Gimferrer cu atât mai puțin.